Casa Gheorghe Tătărescu din București: Memorie, arhitectură și continuitate prin EkoGroup Vila

În inima Bucureștiului interbelic se ascunde o vilă ce a traversat cu pași discreți etapele tumultoase ale secolului al XX-lea, devenind martoră fidelă a jocurilor de putere, a efervescenței culturale și a rupturilor istorice. Casa Gheorghe Tătărescu, mai mult decât o simplă construcție, este o arhivă vie a memoriei politice românești, un spațiu în care înalţii reprezentanţi ai elitei interbelice îşi calibraseră alianţele şi în care valorile, restricţia şi responsabilitatea erau transpuse în limbaj arhitectural şi domestic. Astăzi, restaurată şi reintegrată în circuitul cultural sub denumirea de EkoGroup Vila, această reședință refuză să devină un simplu cadru pentru evenimente, asumându-și o vocație de păstrătoare a unei istorii complexe.

Casa Gheorghe Tătărescu din București: între discreție interbelică și EkoGroup Vila contemporană

Gheorghe Tătărescu, prim-ministru în două mandate decisive, a trăit și a guvernat în vremuri marcate de compromisuri, tranziții și tensiuni. Vila sa, situată pe strada Polonă, nr. 19, era o expresie discretă a statutului său, pledând pentru o arhitectură a proporțiilor și a sobrietății. Transformarea acestei case din reședință privată într-un spațiu cultural cunoscut sub numele de EkoGroup Vila marchează o etapă de responsabilitate culturală și de recuperare a memoriei, evitând simpla comercializare sau estetizare superficială.

Gheorghe Tătărescu: omul politic și epoca sa

Figura lui Gheorghe Tătărescu (1886–1957) își reliefează contururile în tumultul României interbelice și postbelice. Jurist și liberal convins, își începe cariera la Paris, unde elaborează o teză doctorală ce întrezărește slăbiciunile democrației românești și propune reforme electorale profunde. Inclus în Partidul Național Liberal încă din 1912, devine deputat în 1919, o funcție ce-l plasează în focarul transformărilor politice. Timp de decenii, Tătărescu oscilează între modernizare și autoritarism, fiind actor în consolidarea executivului și în slăbirea unor mecanisme democratice tradiționale, dar și în gestionarea în vremuri extrem de fragile a frontierelor și a tensiunilor geopolitice.

Perioadele sale ca șef al guvernului (1934–1937, apoi 1939–1940) celebrează această ambivalență a puterii: eficiență administrativă, dar și restricții și cenzură; implicare culturală recunoscută prin alegerea sa ca membru de onoare al Academiei Române, dar și compromisuri politice majore. După al Doilea Război Mondial, încercările sale de adaptare la noua ordine comunistă culmină cu excluderea sa politică și marginalizarea, în paralel cu dispariția unei lumi. Această biografie complexă este profund înrădăcinată în casa care îi poartă numele, devenind un veritabil palimpsest al istoriei românești moderne.

Casa ca proiect de viață și spațiu al puterii temperate

Locuința familiei Tătărescu nu impresionează prin dimensiuni, ci prin proporții impecabile și o atmosferă construită cu o sobrietate care domină întreg conceptul. Spre deosebire de reședințele opulente ale altor contemporani, casa de pe strada Polonă este o declarație de responsabilitate discreta în fața funcției publice. Biroul premierului, spațiul cel mai încărcat de sens, este situat la entre-sol, accesul făcut pe o intrare laterală modestă înlăturând orice tendință de emulare a puterii prin mărime sau grandiozitate.

Casa funcționa ca nod de conversații politice și culturale, precum cele purtate cu Nicolae Titulescu, Martha Bibescu sau regele Carol al II-lea, reactie adesea de calibrare a alianţelor şi loialităţilor. Familia Tătărescu, alături de Arethia, soția prim-ministrului, simboliza astfel o elită orientată spre echilibru și cultură, nu spre exces și imagine ostentativă. Grădina retrasă din privirile străzii și spațiile interioare aerisite susțineau această filosofie a vieţii politice și domestice.

Arhitectura Casei Tătărescu: sinteză între mediteranean și neoromânesc

Proiectul inițial al vilei, semnat de arhitectul Alexandru Zaharia, a fost ulterior dezvoltat și rafinat de asociatul său, Ioan Giurgea, dezvoltând un limbaj arhitectural cu accente mediteraneene temperate prin elemente neoromânești. Clădirea evită simetria rigidă și excelează printr-un echilibru dinamic, o lecție subtilă de respirație și proporție, fără mari fasturi.

• Portaluri cu rezonanță moldovenească, care oferă intrărilor o solemnitate sobru adusă în contemporaneitate;
• Coloane filiforme tratate diferențiat, care însuflețesc fațada fără a forța unitatea stilistică;
• Șemineul, operă a sculptoriței Milița Pătrașcu, una dintre elevele lui Constantin Brâncuși, încadrat într-o absidă neoromânească ce devine o emblemă arhitecturală preluată ulterior de alți artiști și arhitecți;
• Detalii artistice precum ancadramentele ușilor tot de Milița Pătrașcu, ce dialoghează între modernism tempera și tradiție;
• Materialele – parchetul masiv de stejar cu esențe variate, feroneria din alamă patinată cu motive inspirate de orfevrăria medievală românească – sunt martori ai unei abordări finite, de respect pentru meșteșug și simbol.

Această vilă reprezintă un reper al arhitecturii interbelice din București, o punte între valorile europene și identitatea culturală românească, transpusă în proporții și un cod al eleganței discrete.

Arethia Tătărescu și influența sa culturală

În ecuația Casei Tătărescu, rolul Arethiei nu trebuie subestimat. „Doamna Gorjului” a fost o figură discretă, dar decisivă în menținerea coerenței estetice și culturale a familiei. Angajată activ în binefacere și în susținerea artei, Arethia a întreținut legături cu sculptorii avangardei, cum este cazul prieteniei cu Milița Pătrașcu și implicarea în renașterea meșteșugurilor oltenești.

Fiind beneficiară oficială a proiectului, ea a vegheat peste fiecare etapă a construcției, nu pentru a pune în valoare opulența, ci pentru a exprima o cultură a măsurii și a respectului față de tradiție. Această sensibilitate se regăsește în fiecare detaliu – de la grădină la feronerie -, construind astfel o „casă cu spirit” care a devenit un spațiu de reflecție și de legătură între trecut și prezent.

Ruptura comunistă și degradarea simbolică a casei

Odiseea Casei Tătărescu nu poate fi judecată separat de traiectoria tragică a propriului său proprietar: arestarea și marginalizarea lui Gheorghe Tătărescu după 1947 au marcat începutul unui deceniu întunecat pentru reședință. În regimul comunist, vechile reședințe ale elitei erau percepute ca embleme ale unei lumi ce trebuia dezmembrată sau golită de conținut. Astfel, vila a fost naționalizată, rearanjată în funcțiuni străine spiritului său originar și supusă unor intervenții pragmatice, lipsite de respect pentru detalii.

Cu toate că a scăpat demolării, degradarea lentă a finisajelor originale și pierderea sensului inițial au fost inevitabile. Casa a devenit un spațiu vulnerabil, în care memoria politică și culturală a locului a fost înlocuită cu funcții administrative sau locative. Tăcerea și uitarea comunistă au reprezentat, astfel, o ruptură decisivă în narativul Casei Tătărescu.

După 1989: controverse, erori și începutul restaurării

Odată cu schimbarea regimului, speranța recuperării devine teoretică, dar drumul se dovedește anevoios. Vila intră într-o etapă tulbure, în care interesele economice primează, iar intervențiile aduse – inclusiv transformarea temporară într-un restaurant de lux – sunt percepute ca o profanare a spiritului inițial. Mai grav, unele modificări structurale și estetice radicale erodează coerența proiectului arhitectural semnat de Zaharia și Giurgea.

Rolul controversat al proprietarului din acea perioadă, arhitectul și omul public Dinu Patriciu, a stârnit dezbateri aprinse, întărind contradicția aparentă între statutul profesional al celui care intervenea și modul în care patrimoniul a fost tratat.

Paradoxal, această „criză” readuce casa în atenția publică și a specialiștilor, determinând elaborarea unor studii și redescoperirea memoriei arhitecturale. Ulterior, o companie străină inițiază un proces de restaurare atentă, încercând remedierea greșelilor anterioare și revenirea la proporțiile și detaliile definitorii, deschizând calea spre o a doua viață, mai atentă și mai responsabilă.

EkoGroup Vila: continuitate culturală sub semnul responsabilității

Astăzi, sub denumirea de EkoGroup Vila, casa lui Gheorghe Tătărescu este integrată într-un circuit cultural contemporan ce nu șterge trecutul, ci îl aduce în prim-plan într-o manieră responsabilă și echilibrată. Funcționând ca un spațiu cultural accesibil vizitatorilor pe bază de bilet, cu programare prealabilă, vila readuce în discurs o moștenire arhitecturală și istorică cu toate complexitățile sale.

În acest context, accesul controlat și contactează echipa EkoGroup Vila pentru programare și vizite private devin gesturi de respect față de patrimoniu și față de public. Casa nu e o scenă de divertisment efemer, ci o platformă de reflecție asupra relației dintre funcție, arhitectură și memoria politică.

Astfel, EkoGroup Vila păstrează vitalitatea unei memorii fragmentate, permițând traversarea unui secol al istoriei române printr-un spațiu palpabil, argumentând încă o dată că arhitectura este o formă de politică în sine – un limbaj al puterii temperate și al continuității.

Frequently Asked Questions about Casa Gheorghe Tătărescu

• Cine a fost Gheorghe Tătărescu?
  Gheorghe Tătărescu (1886–1957) a fost o personalitate politică marcantă a României interbelice și postbelice, de două ori prim-ministru, implicat în modernizarea țării, dar și în compromisuri politice ce au adus slăbirea democrației.
• Este Gheorghe Tătărescu același cu pictorul Gheorghe Tattarescu?
  Nu. Prim-ministrul Gheorghe Tătărescu este o personalitate politică a secolului XX, distinctă de pictorul Gheorghe Tattarescu (1818/1820–1894), reprezentant al academismului artistic din secolul al XIX-lea.
• Ce stil arhitectural definește Casa Tătărescu?
  Este o sinteză între arhitectura mediteraneană și elemente neoromânești, realizată de arhitecții Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea, cu detalii artistice semnate de sculptorița Milița Pătrașcu.
• Ce rol a avut Arethia Tătărescu în configurarea casei?
  Ca beneficiară oficială și presupusă coordonatoare a echilibrului estetic și cultural al proiectului, Arethia Tătărescu a fost o sprijinitoare discretă dar esențială, implicată în binefacere și susținerea artei.
• Care este funcția actuală a clădirii?
  Vila funcționează astăzi ca spațiu cultural denumit EkoGroup Vila, restaurat și integrat în circuitul public cu acces controlat, păstrându-și identitatea arhitecturală și istorică.

Casa Gheorghe Tătărescu, martoră a unui secol zbuciumat, este o invitație către cei care înțeleg că spațiile istorice nu sunt obiecte static, ci discursuri vii. Păstrând ecoul vocilor, pașilor și deciziilor care au sculptat destinul României moderne, această vilă oferă o experiență a memoriei materializate – o călătorie prin arhitectură, politică și cultură, într-un dialog continuu între trecut și prezent.

Vă invităm să pătrundeți în această istorie, să cunoașteți povestea complexă a lui Gheorghe Tătărescu și a casei sale și să vă conectați cu un spațiu ce transcende simpla existență fizică. Pentru o experiență rafinată, care nu exclude ambivalențele istoriei, solicită informații și descoperă dimensiunile profunde ale unei moșteniri restaurate cu respect.

EkoGroup Vila – Casa Tătărescu restaurată

📍 Strada Polonă nr. 19, Sector 1, București
📞 0771 303 303
📧 [email protected]

Accesul se realizează exclusiv prin programare prealabilă. Contactează echipa EkoGroup Vila pentru detalii și disponibilitate.